Fondul pentru Burse

Oamenii de știință români au posibilitatea de a participa la activități de cercetare în universități elvețiene și institute de cercetare, prin accesarea burselor de cercetare puse la dispoziție prin Programul de Cooperare Elvețiano-Român(PCER), Fondul pentru Burse.

(conform Anexa 4 capitolul B.5 din FA, TFA și anexele sale)

La data de 05 august 2011 a fost semnat Acordul Fondului Tematic pentru Fondul pentru Burse (Sciex) între Elveția și România.

Opt milioane de franci elvețieni au fost puse la dispoziție pentru oamenii de știință români pentru a putea participa la burse de cercetare, de 6 pâna la 24 de luni, sau pentru vizite de cercetare pe termen scurt, de 5 zile, în Elveția. Fondul este administrat de către Conferința Rectorilor Universităților elvețiene (CRU) care acționează în calitate de Organism Intermediar Elvețian (SIB). Consiliul Național Român de Cercetare (CNRC) - Agenția Executivă pentru Educație Superioara, Cercetare, Dezvoltare și Inovare (UEFISCDI) este responsabil cu coordonarea fondurilor de burse în România.

Doi ani au trecut de când a început programul Sciex și România a participat deja la 4 apeluri. Un ultim apel la care România va participa în cadrul Programului va avea loc anul viitor. În total, 83 de burse au fost acordate pentru cercetătorii români, până în prezent. Pentru mai multe detalii va rugam sa vizitati site-urile SCIEX și UEFISCDI.