
La data de 28 august în Năruja, în munții din spatele orașului Focșani, Thomas Stauffer, șeful Biroului pentru Contribuția Elvețiană, împreună cu Ioan Uțiu, Secretar de Stat în Ministerul Agriculturii, au deschis una dintre cele șase stâne moderne construite în zonele pilot selectate. Cu această ocazie, un prim grup de fermieri de munte din județul Vrancea au primit diplome care atestă calificarea lor ca "păstori de munte".
Stânele moderne din zonele pilot alcătuiesc o parte a proiectului mai larg „Modele agricole durabile în munții din România”, având ca scop îmbunătățirea sustenabilității în creșterea animalelor din zonele montane prin asigurarea de pășuni sustenabile, gestionate ecologic, prin facilitați modernizate de producție a brânzei, prin îmbunătățirea producției tradiționale și un marketing mai bun pentru produsele finale.
Proiectul este implementat de Centrul elvețian pentru regiunile de munte (SAB), Federația agricultorilor de munte Dorna (FAMD) și alte asociații românești care acționează în acest domeniu. Valoarea totală a proiectului este de CHF 1'321'714, prevăzut pentru o perioadă de 3 ani (2014 -2016).