Documentele de finanțare privind proiectul "Reabilitare termică a unor unități preuniversitare din Cluj-Napoca" au fost semnate la 27 august 2015. Acest proiect face parte din Programul de Cooperare Elvețiano-Român și are ca scop îmbunătățirea eficienței termice la Colegiul Național "George Coșbuc" și Liceul de Muzică "Sigismund Toduță". Clădirile din ambele școli vor fi aduse la nivel de clasă energetică B și, ca urmare, economiile anuale estimate se pot ridica la 1'202 MWh, 200 t de reducere a emisiilor de CO2 și peste 100.000 CHF, acestea fiind obținute prin reducerea consumului de energie și a costurilor de întreținere. Nu în ultimul rând, proiectul va îmbunătăți de asemenea condițiile de lucru pentru studenți și profesori.
Acordurile au fost semnate de către dl Ștefan Dubach, însărcinat cu afaceri a.i. al Elveției, reprezentând țara finanțatoare, domnul György Attila, secretar de stat în Ministerul Finanțelor Publice în calitate de Unitate Națională de Coordonare a Programului, și de dna Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Organismul Intermediar pentru Aria 4 din Programul de Cooperare elvețiano-român.
Valoarea totală a proiectului este de CHF 1’655’698, din care CHF 1’407’343 reprezintă fondurile elvețiene. Implementarea proiectului este prevazută să dureze 19 luni.